Etichete

, , ,

România o ia la vale rău de tot și nu știu cine mai poate opri declinul. Isteria generată în timpul referendumului – în special de antenele lui Felix – continuă și se amplifică. Ceva nu e în regulă în povestea asta, pentru că, aparent, lipsește mobilul circului. Poveștile cu „balaurul” Traian Băsescu cel care „fură” salariile muncitorilor harnici din România și bagă mâna în poșetele bunicuțelor, care merg la vot după ce se aruncă în piscina de la Vila Dante, nu mai țin. E prea mult, domnilor! E mult prea mult! Cred că începe să fie clar pentru toată lumea că, la București, asistăm la o bătălie politică (și nu mai) crâncenă, iar ceea ce ni se livrează mediatic este doar vârful iceberg-ului. Nu există nici cel mai mic semn că războiul dintre USL și Traian Băsescu s-ar putea opri, ba din contră. Acum, pe antenele lui Felix au început atacurile la adresa cetățenilor din Ardeal și Banat, care nu s-au înghesuit să voteze. Ardelenii și bănățenii sunt înjurați pentru că au discernământ. Asta după ce, recent, un derbedeu cu pretenții de mare activist civic spunea că cei care nu votează „Da” la referendum sunt proști! Cred că sutele de mii de cetățeni care au votat „Nu” la referendum au dorit să transmită un mesaj direct argaților lui Voiculescu. Cetățenii care nu au boicotat votul – așa cum nedemocratic i-a îndemnat Băsescu -, dar nici nu au validat manipularea grosieră din ultimele săptămâni reprezintă, din punctul  meu de vedere, vocea rațiunii…Așa slabă, dar bine că există!

Apelurile oficialilor europeni sunt din nou prezente și nimeni nu pare să le bage în seamă…Ne oprim sau intrăm într-o zonă a instabilității care ne va scoate din lumea civilizată? Revin la întrebarea care începe să mă obsedeze: De ce trebuia suspendat Traian Băsescu? De ce acum?…

Anunțuri