Etichete

, ,

Probabil că marți, 24 iulie, s-a încheiat cariera politică a lui Traian Băsescu. Președintele suspendat s-a trădat, în fața cetățenilor români și în fața Europei. Atunci când un politician ales în funcția supremă într-un stat le cere alegătorilor să nu vină la urne el se autoanulează, se sinucide politic. Esența democrației e votul!

După ce gafele impardonabile de comunicare ale liderilor USL i-au dat posibilitatea să pozeze drept apărător al democrației pe la Bruxelles, azi, Băsescu și-a dărâmat propriul joc de imagine. E drept că l-au ajutat și „amicii” din PDL, care au sunat retragerea. Cu MRU și Mihail Neamțu, Traian Băsescu nu e în stare să treacă pe verde la semafor. Indiferent câte milioane de români se vor prezenta la vot, Băsescu Traian nu mai poate reprezenta România.

P.S. Greul guvernării USL va începe după 29 iulie! Până acum, liderii PSD și PNL au mizat totul pe cartea jocului politic, însă românii așteaptă o guvernare coerentă…