Etichete

,

Prietenii mei foarte apropiați pot confirma faptul că, luni pe la prânz, am aflat că, la ceas de seară, va izbucni un imens scandal privind titlul de doctor în drept obținut, în anul de grație 2003, de Victor Ponta. Evident că am pus informația în cheia conflictului dintre Palatul Cotroceni și Palatul Victoria. Am urmărit, la un ceai, desfășurarea de forțe mediatice proprezidențiale, sesizând și penibilul în care s-au aflat, ore bune, antenele lui Felix. Am fost atent la declarațiile premierului, proaspăt întors în țară și am așteptat explicațiile de marți dimineața, pe un subiect extrem de serios!

Victor Ponta, însă, nu a reușit să spulbere montajul securistic, așa cum s-au grăbit să afirme unii comentatori, ci din contră a făcut o gafă uriașă, afirmând că e dispus să renunțe la titlul de doctor!? Nu știu dacă primul-ministru a fost sfătuit de vreunul dintre consilierii-tv ai domniei sale să declare o asemenea enormitate, însă nu m-am așteptat niciodată ca un politician inteligent să se autocondamne prin propriile cuvinte, atât de rapid.  Din acel moment, consider că orice om cu scaun la cap din țara asta a înțeles cum stă treaba cu doctoratul lui Victor Ponta!  Nu cred că are rost să insist, mai departe…

P.S. Din surse bine informate, am aflat că va urma o verificare la sânge a modului în care demnitari ai actualei puteri și-au obținut titlurile de doctori. În acest sens, se va declanșa o campanie de presă la nivel central și local. Înțeleg că Timișul va fi fruncea și la acest capitol…Până la urmă era necesar un astfel de demers, în condițiile în care au ajuns doctori în științe personaje care nu au citit în viața lor altceva decât cărți de joc, cărți funciare și cărți de credit!

P.P.S. Vă recomand textul acesta! Click AICI!