Etichete

, ,

Zilele acestea, PSD își va desemna candidații pentru funcțiile de viceprimar al Timișoarei și vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. Deși există o serie de zvonuri și variante, aproape sigur cele două poziții vor fi ocupate de Sorin Grindeanu, actualul viceprimar și de Marcel Mihoc, cel care a fost directorul de campanie electorală al USL la nivelul județului Timiș. Chiar dacă mai există pentru ambele funcții și alți doritori este greu de crezut că Biroul Permanent Județean al PSD Timiș va desemna alți consilieri pentru cele două poziții administrative.

Sorin Grindeanu conduce Organizația Municipală a PSD Timișoara, unde candidatul Titu Bojin a obținut un număr de voturi mai mare decât Nicolae Robu. Chiar dacă se discută despre posibilitatea ca primvicepreședintele PSD Timiș să candideze pentru un post de deputat, deocamdată este aproape sigur că Sorin Grindeanu va fi reconfirmat pentru funcția de viceprimar.

În cazul lui Marcel Mihoc, lucrurile sunt la fel de clare. Încă dinaintea campaniei electorale, s-a stabilit de către conducerea PSD Timiș că în cazul în care actualul vicepreședinte al CJT, Adam Crăciunescu, va pleca secretar de stat (ceea ce s-a întâmplat), Mihoc va ocupa această funcție. Acesta a fost și motivul pentru care Marcel Mihoc a ocupat poziția a doua pe lista de candidați USL pentru CJT, după Adam Crăciunescu. Rezultatul foarte bun obținut de Titu Bojin la nivelul întregului județ îl îndreptățește pe directorul de campanie să facă parte din echipa executivă a acestuia, mai ales că este cel mai experimentat consilier județean al PSD. Ca urmare, eu nu cred că PSD Timiș poate să vină în fața opiniei publice cu alte variante.

Anunțuri