Actuala campanie electorală ne-a demonstrat că demagogia nu are limite și că fenomenul imposturii politice poate să apară și în cazul independenților.
„Am avut convingerea, făcând o analiză cu staff-ul meu de campanie – existau cinci variante din momentul în care domnul Robu s-a îmbolnăvit -, iar staff-ul meu a anticipat absolut corect că ei nu vor renunţa la domnul Robu chiar dacă ar fi să îl care prin pieţe cu patul şi perfuzia. Asta a fost analiza noastră. E vorba de bani mulţi băgaţi în campanie şi sunt create foarte multe obligaţii, eu am bani mult mai puţini băgaţi, aşa că obligaţiile mele sunt zero, minimale”, a adăugat Gârboni, nemulţumit că a ajuns să se bată „cu candidaţi fantomă” sau reprezentanţi ai acestora, în loc să existe un duel direct.
Acest fragment de articol a fost publicat în TION, acum câteva zile. Atunci, independentul Gârboni, autointitulat Superman, a ieșit cu pieptul în față și s-a aruncat în lupta pentru funcția de primar, speculând situația în care s-a aflat și încă se află candidatul USL, senatorul Nicolae Robu.
Iată declarația de azi a „independentului” de la Operă, pardon Filarmonică:
„Mi-am dat seama în urma vizionării mai multor sondaje că trebuie să fac o alegere foarte clară, evident în beneficiul Timișoarei și al timișorenilor. Îmi doresc de la viitorul primar să garanteze un program administrativ aproape de cel gândit de mine, să garanteze fonduri guvernamentale și să facă o curățenie reală în primărie, prima măsură fiind excluderea secretarului Ioan Cojocari. Un singur candidat îmi garantează acest lucru, Nicolae Robu. Nu pot decât să sper că după alegeri, împreună cu echipa sa, le va pune în practică”, a declarat Gârboni, potrivit portalului debanat.
Comentariile vă aparțin dumneavoastră…
Pingback: Un trio formidabil: Robu, Gârboni și Vlad! « Interzis cardiacilor şi dependenţilor de diazepam