Etichete

,

Campania electorală va debuta oficial peste câteva zile, însă în realitate ostilităţile s-au declanşat de multă vreme. În Timiş, situaţia tuturor partidelor este complicată, iar în acest moment, cred eu, rezultatul alegerilor rămâne deschis. PDL Timiş se află în zodia incertitudinilor şi trădărilor interne, iar asta nu de o lună, două, ci de mai multă vreme. La penelişti, situaţia este relativ încordată, după venirea traseistului notoriu Marius Cristinel Dugulescu, însă filiala judeţeană a PNL are probleme mult mai puţine comparativ cu partenerii din PSD. Aici, tensiunea rămâne la cote alarmante şi după nominalizarea candidaturii pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş. Titu Bojin, preşedintele organizaţiei, nu controlează structurile aşa cum ar trebui într-o perioadă atât de delicată.

Acceptarea în partid a deputatului traseist Ghiţă Ciobanu a generat şi continuă să genereze probleme uriaşe. Primul care a făcut pasul înapoi din cauza lui Ciobanu a fost vicepreşedintele Viorel Matei, fondatorul PSD Timiş, fost primar şi senator, care, zilele trecute, şi-a anunţat colegii, într-o şedinţă oficială de partid, că pleacă din organizaţia în care a muncit mai bine de 20 de ani şi probabil se va înscrie pe listele PNL Timiş, tocmai pentru a-l sprijini pe fostul său prieten Titu Bojin, candidatul USL la CJT… Matei a afirmat, explicit, „plec din cauza lui Ciobanu”. Pe de altă parte, „ungerea” fostului vameş pe poziţia nestatutară de coordonator al campaniei electorale pe Timiş a produs şi produce nemulţumire în rândul membrilor care au muncit, opt ani de zile, în Opoziţie în speranţa că vor fi recompensaţi de partid. Nici vorbă! Ciobanu a venit şi cu o echipă de favorizaţi de-ai săi, care au fost deja plantaţi pe poziţii eligibile pe listele electorale pentru Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. La fel se întâmplă pe colegiul Deta, unde membri PSD cu state vechi sunt daţi la o parte pentru a intra în schemă oamenii lui Ghiţă. Mai mult decât atât, în partid se ştie deja că acelaşi Ciobanu va avea foarte mulţi clienţi pe care vrea să-i pună în funcţii administrative din toamnă sau chiar mai repede, dacă USL va prelua guvernarea. Cam acesta este tristul tablou al unei filiale care practic a fost invadată de „căpuşe” fără culoare politică, ghidate exclusiv de interese financiare şi de grup. Despre faptul că „invadatorii” PSD Timiş se laudă peste tot că „noi controlăm deja serviciile de informaţii la nivel local” nu mai vreau să vorbesc, nu de alta dar asta este cea mai proastă glumă a începutului de an 2012. Serviciile ştiu de ce…

Publicitate