Etichete

, ,

Uniunea Social Liberală a pornit, inițial, ca un proiect împotriva abuzurilor și ilegalităților comise de reprezentanții puterii, în speță PDL. O construcție de tip struțo-cămilă care se autojustifica prin nevoia de schimbare din temelii a sistemului politic românesc. Ticăloșit! Chiar dacă în Europa democratică alianțele preelectorale între stânga și dreapta nu se practică, cetățenii României au înghițit gălușca și au acceptat combinația. Speranța că le va fi mai bine a contat cel mai mult. Lunile au trecut, demersurile Opoziției împotriva puterii au continuat, deși nu au condus la nimic concret. Cretinismul unor pedeliști spălați pe creier s-a pliat perfect pe lipsa de consistență a Uniunii Social Liberale, iar de aici până la blocarea totală a Parlamentului nu a fost decât un pas. Ca să nu mai vorbim de compromiterea mișcărilor de stradă împotriva puterii.

La ce asistăm acum? Sub pretextul că vor să dărâme Guvernul Ungureanu, liderii Uniunii s-au pus pe racolat traseiști din PDL și UNPR. Personaje dubioase, infractori deghizați în parlamentari sau șefi de județe, traseiste, diverși compromiși care au supt de la conducta PDL au rupt gardul și s-au transformat peste noapte în apărători ai democrației, ai socialismului și liberalismului. O comedie generalizată!

Lovitura de grație pentru USL a dat-o, la nivelul Timișului, astăzi, Crin Antonescu, cel care a promovat ideea „bunului simț” în politică. Dar, contrar declarațiilor și gargarei pe care o face atunci când apare la televizor, domnul Antonescu a girat două dintre cele mai penibile personaje politice locale. Nu merită nici să le mai promovez numele pe blog, pentru că, de fapt, aceștia nu sunt altceva decât niște substantive comune…Vă las pe dumneavoastră să le identificați!