Etichete

, , , ,

PNȚCD ar putea intra în Cartea Recordurilor (Penibile) după nesfârșitele lupte, în justiție, dintre grupusculele care formează fostul partid parlamentar și de guvernământ. Cu o istorie impresionantă partidul relansat, după ’90, de Corneliu Coposu a ajuns o jalnică formațiune politică, disputată de diverși impostori, politicieni expirați, lideri anacronici. Singura formă de „viață politică” a PNȚCD există în Timiș, pentru că aici primarul Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a avut abilitatea de a combina, ani la rând, partidele politice parlamentare, care au refuzat, sistematic, să lanseze contracandidați viabili. A fost vorba de un lung troc între Ciuhandu și PNL, PSD și chiar PD, partide ai căror lideri au acceptat ideea unui primar țărănist, la schimb cu impunerea unor oameni în zona executivului primăriei și a unor firme abonate la bugetul local. Rezultatul ? Timișoara a ajuns la coada marilor municipii din România și, cel mai grav, absenteismul la urne a atins cote alarmante. Se va repeta schema și în anul electoral 2012? Rămâne de văzut!

Reclame