Ziua a început aproape perfect astăzi. O cafea tare şi un nou comentariu venit din partea susţinătorilor omului cu cele mai multe funcţii posibile, domnul senator-rector-preşedinte-potenţial candidat Nicolae Robu. Aşteptarea mea a dat roade…După ce am criticat poziţia absurdă a peneliştilor privind acordarea de fonduri pentru retrogradata Poli Timişoara, eram sigur că, din nou, postacii penelişti (am înţeles că e vorba de un singur personaj) vor înjura. Nu m-am înşelat. Violenţa verbală a celor/celui care mă înjură mă distrează şi spune totul despre starea de nervozitate care există în jurului domnului Robu. Lucrez de vreo 15 ani în comunicare, am scris sute de articole politice în publicaţii precum Evenimentul Zilei, Ziua, Agenda, etc, iar numai pe blog sunt publicate peste 1300 de texte, din 2007 şi până în prezent. Însă, niciodată, nu am fost jignit atât de mârlăneşte aşa cum se întâmplă atunci când mă refer la omul cu cele mai multe funcţii posibile din Timişoara. Am decis ca toate comentariile – evident neasumate – care fac referire la textele despre peneliştii din Timiş, în speţă despre domnul Robu să le postez integral, astfel încât toţi cititorii blogului meu să-şi dea seama ce echipă de susţinători are acesta, care este nivelul lor, cât de laşi sunt, prin neasumarea identităţii. Sigur că, pe viitor, mă aştept ca cei/cel care mă înjură şi lansează tot soiul de aberaţii să aibă curajul să-şi dea numele şi prenumele, aşa cum ar face orice bărbat. În cazul în care vorbim de un bărbat şi nu de vreun fătălău frustrat care se ascunde în spatele unui mesaj anonim! Şi acum textul:

„Esti prea prost ca sa intelegi d-le Bota ca de-aia ai si luat notele pe care le-ai luat la scoala dupa cum am citit pe undeva. PNL nu-l sustine pe Iancu ci echipa Poli care a existat si inainte de Iancu si inainte de Ciuhandu si va exista si dupa Iancu si dupa Ciuhandu. Iar aceasta echipa nu poate supravietui fara bani. Ciuhandu e un penibil care la intalnirile cu Iancu spune ca da bani iar in dos o intoarce. Un lucru sa fie clar: Robu castiga cu sau fara voi psd-istii si castiga detasat, daca te dai ziarist afla ce spun pdl-istii in cercurile lor si ce arata sondajul facut recent de ei.”

Mi se pare corect, dacă omul care semnat cu numele Ovidiu acest text tot nu-şi declină identitatea reală, să vă ofer următoarele date care însoţesc acest „curajos” mesaj:

79-114-107-185.rdsnet.ro
Whois: http://whois.arin.net/rest/ip/79.114.107.185

Publicitate