Am acceptat leapsa de la Alina (http://alisim.wordpress.com/) si m-am testat cu privire la inclinatiile mele politice pe adresa www.testvot.eu. A iesit ceva tare interesant inclusiv pentru mine, in sensul ca sunt de acord cu prevederi din toate programele politice ale principalelor partide din Romania PSD, PD-L si PNL, care conform voturilor mele au obtinut 58%. Egalitate perfecta! Intr-un fel e firesc pentru ca teoretic toate formatiunile politice au programe bine structurate. Rezolvarea problemelor in Romania tine de vointa politica. Infractionalitatea, coruptia fara limite, jaful din banul public ar putea fi stopate daca ar exista vointa politica. Statul roman e slab, in ultimii ani, pentru ca politicienii de la varf doresc sa se intample asa, pentru ca unii dintre ei sa poata fura cu nerusinare in continuare.
In ciuda rezultatelor testelor, nu ma feresc sa reafirm faptul ca sunt un social-democrat convins, insa cu toate acestea, peste doua saptamani, nu voi iesi la vot deoarece nu am cu cine sa votez. Candidatii Aliantei PSD+PC din colegiul meu nu m-au convins deloc in aceasta campanie electorala.
Sincer, dupa cinci campanii electorale in care organizatia Timis a PSD a fost apreciata la nivel national atat pentru rezultate cat si pentru modul efectiv in care s-a derulat campania, ma dezamageste total ceea ce se intampla cu acest partid. Campania electorala a PSD Timis se deruleaza total neprofesionist, iar calitatea materialelor electorale este foarte proasta. Cu o singura exceptie, candidatii PSD nu au videoclipuri electorale, in conditiile in care, la locale, aveau videoclipuri si candidati pentru functiile de primar din orasele mici din judet. In era televiziunii si internetului nu inteleg cum poate fi derulata o campanie electorala fara suport audio-video. Ma rog, ma refer la videoclipuri autentice, nu la „cartoane” cu fata candidatului. Dar…o analiza mai complexa voi face dupa 30 noiembrie.
Vio Bota