Recent, am urmarit o emisiune pe un post central de televiziune in care erau invocate rapoarte ale „societatii civile” despre activitatea unor partide politice. Realizatoarea programului, portocalie pana in varful unghiilor, vorbea mereu despre semnalele trase de ONG-uri, despre constatarile venite din zona civica, despre adevarul absolut detinut de oengisti.
Din pacate, acest gen de emisiuni reprezinta manipulari ordinare, pentru ca de cele mai multe ori ONG-urile respective au un mesaj 100% politic, imbracat, insa, in formule civice.
Campania electorala din 2004 a demonstrat ce usor pot fi manipulati cetatenii prin intermediul unor astfel de structuri. Chiar daca termenul pare nepotrivit, raman la ideea ca aceste fundatii, asociatii, organizatii sunt de fapt STRUCTURI, puse in slujba unor grupuri de interese politico-economice.
Acest tip de institutii nu au fost inventate la noi, ele exista in toate democratiile, insa grav este ca in Romania reprezentantii lor se comporta de parca ar transmite un mesaj sacru, venit din sferele ceresti. Si mai grav este ca sunt promovati excesiv in presa si astfel isi pot atinge scopurile, care sunt departe de a fi nobile.
Recent, am vazut un raport intocmit de cateva ONG-uri privind activitatea unor parlamentari si am constatat ca documentul era plin de dezinformari crase. Interesant este ca acest raport a fost prezentat public si chiar a produs efecte.
E greu sa combati astfel de manipulari, insa cred ca o mai mare responsabilitate din partea presei, in momentul preluarii unor asemenea de teme, s-ar impune.
De asemenea, cred ca ar trebui ca si organizatiile neguvernamentale preocupate de spatiul politic sa-si declare public apartenenta la doctrinele politice pe care le promoveaza, asa cum se intampla in statele civilizate, cu traditie democratica. In toate tarile UE exista fundatii de stanga, de dreapta, ecologiste, care sustin un set de valori politice, iar astfel mesajul public este unul onest, transparent. Sigur ca e mai comod sa joci rolul impartialului, iar in weekend sa te consulti cu seful statului, intr-o vila luxoasa de la malul marii, intretinuta din banul public.
Daca vrem ca partidele si clasa politica sa evolueze este absolut necesar sa avem aceleasi pretentii si din partea societatii civile.
Vio Bota
mai la cestiune domnu vio. mai cu exemple concrete ca de teorii e plin podul…