Recentul miting de la Timişoara al USL a stârnit teribile pasiuni şi fibrilaţii prin presa locală, unii dintre jurnaliştii locali angrenându-se chiar şi fizic în acţiunea Opoziţiei. Am văzut relatări de presă “fierbinţi”, în direct de pe scena din Piaţa Unirii, de parcă acolo s-ar fi strâns reperele morale şi profesionale ale ultimilor ani şi nu un grup de politicieni dornici să preia puterea. Nu cred că Opoziţia se va transforma într-o viitoare Putere eficientă şi dedicată cetăţenilor dacă liderii USL sunt ridicaţi în slăvi şi lăudaţi în neştire.

Pe de altă parte, observ că obiectivitatea jurnalistică a devenit un delict de opinie. Dacă nu lauzi Opoziţia rişti să o iei în freză de la diverşi colegi de breaslă pe motiv că ai ceva legături cu Puterea – care oricum e la capătul bateriilor – sau cu serviciile secrete. E deranjant pentru România anului 2012 ca Serviciul Român de Informaţii – structură care chiar acţioneză profesionist – să fie implicat în diverse relatări de presă absolut fantasmagorice. Atât timp cât asta s-a întâmplat la televiziunile mogulilor am înţeles, dar văd că şi la Timişoara spionita începe să prindă contur. Eu zic că avem nevoie de un strop de decenţă…Am senzaţia că unii dintre jurnaliştii locali ignoră faptul că România e una dintre ţările stabile din zonă, unde grupurile mafiote din exterior nu şi-au făcut puncte de lucru, aşa cum se întâmplă pe la vecinii noştri. Sau deranjează, cumva, tocmai acest lucru???

Despre semnificaţiile sărbătorii AICI

Pilda femeii cananeence

La ce asistăm acum în Timişoara? La o “Piaţă” din care lipsesc cetăţenii care mai au ceva de spus, la o parazitare a zonei Operei de personaje incredibil de compromise şi la un joc politic grotesc. Marele senator Nicolae Robu a transmis, azi, o comunicare jalnică spre ştiinţa presei locale în care ne explică, halucinant, că şi-a anunţat doar disponibilitatea de a demisiona din Parlament, cu precizarea că “nu este un naiv” să renunţe la funcţie cu una cu două. Acest personaj cu aer de rocker şi mentalitate de şef suprem peste tot – partid, uniune, universitate, etc – este speranţa Opoziţiei timişene? Nicolae Robu este omul care va convinge zecile de mii de potenţiali votanţi că poate produce o schimbare în Timişoara, un oraş al cărui buget public e jefuit de grupurile de interese care şi-au făcut un fel de cocină în primăria municipiului, de ani de zile? Poate crede cineva că un politician care acumulează funcţii, demnităţi, salarii, diurne, e capabil să se mai gândească şi la cetăţeanul de lângă el şi care, din impozite, îi asigură un venit uriaş într-o ţară sleită şi sărăcită de peste 20 de ani ?

Cu asemenea oameni în spaţiul public şi politică, cu o populaţie tot mai scârbită şi dezamăgită mi-e teamă că România se va afunda într-o criză şi mai gravă, într-o criză totală a democraţiei…Care, paradoxal, poate începe de la Timişoara, oraşul glorios al Revoluţiei din Decembrie ’89…

P.S. Am fost în Piaţa Operei aproape în fiecare seară şi probabil că o să merg şi zilele următoare. De ce? Sincer, nici eu nu ştiu…

Imaginea a fost preluată de AICI.