Am constatat cu surprindere şi, recunosc, dezamăgire că mulţi dintre jurnaliştii din România au luat-o razna rău. Din dorinţa, probabil, de a le face pe plac patronilor/stăpânilor au adoptat un discurs care se apropie de isterie şi delir. Obiectivitatea a devenit o floare rară, iar angajarea politică, pe faţă, a unor presari, editorialişti, directori, şefi, boşi de presă e aproape directă şi explicită. Sigur că fiecare prestator de activităţi jurnalistice poate simpatiza cu un partid/personalitate politică (avem aşa ceva ?), dar să foloseşti spaţiul tipografic, audio-video sau on-line pentru a face propagandă deşănţată mi se pare o mare mârlănie.
Recentul miting de la Timişoara al USL a stârnit teribile pasiuni şi fibrilaţii prin presa locală, unii dintre jurnaliştii locali angrenându-se chiar şi fizic în acţiunea Opoziţiei. Am văzut relatări de presă “fierbinţi”, în direct de pe scena din Piaţa Unirii, de parcă acolo s-ar fi strâns reperele morale şi profesionale ale ultimilor ani şi nu un grup de politicieni dornici să preia puterea. Nu cred că Opoziţia se va transforma într-o viitoare Putere eficientă şi dedicată cetăţenilor dacă liderii USL sunt ridicaţi în slăvi şi lăudaţi în neştire.
Pe de altă parte, observ că obiectivitatea jurnalistică a devenit un delict de opinie. Dacă nu lauzi Opoziţia rişti să o iei în freză de la diverşi colegi de breaslă pe motiv că ai ceva legături cu Puterea – care oricum e la capătul bateriilor – sau cu serviciile secrete. E deranjant pentru România anului 2012 ca Serviciul Român de Informaţii – structură care chiar acţioneză profesionist – să fie implicat în diverse relatări de presă absolut fantasmagorice. Atât timp cât asta s-a întâmplat la televiziunile mogulilor am înţeles, dar văd că şi la Timişoara spionita începe să prindă contur. Eu zic că avem nevoie de un strop de decenţă…Am senzaţia că unii dintre jurnaliştii locali ignoră faptul că România e una dintre ţările stabile din zonă, unde grupurile mafiote din exterior nu şi-au făcut puncte de lucru, aşa cum se întâmplă pe la vecinii noştri. Sau deranjează, cumva, tocmai acest lucru???
Vio,”ti-o iei in freza” oricum! Daca nu “ti-o iei in freza” de la colegii de breasla sau de la patroni, asa cum zici, atunci ti-o iei direct de la Opozitie! Am primit duminica noapte un comunicat de la unul din partidele USL. In 10 ani de presa nu mi-a fost dat sa vad asa ceva! M-am blocat pur si simplu! Nimeni nu-i perfect, dar asa ceva NU SE FACE!!!!
Iata si textul comunicatului cu pricina in care jurnalistii sunt pur si simplu certati de unul dintre liderii locali ai USL:
Partidul Conservator, ca aliat în cadrul USL, doreşte să adreseze reprezentanților mass-media mulţumiri pentru prezenţa lor la cel mai mare miting din 1990 încoace în Timişoara. Mitingul USL de sâmbătă a demonstrat că opoziția politică din Timiş a reuşit să convingă societatea civilă de nevoia de UNITATE în demersul demiterii preşedintelui, de alegeri anticipate pentru un Parlament curat şi nevoia de desemnare a unui guvern competent şi responsabil.
PC doreşte să mulţumească luptătorilor şi revoluţionarilor autentici care manifestă de două săptămâni în Piața Operei şi care s-au alăturat, sâmbătă, mitingului USL, membrilor de sindicat, reprezentanților cadrelor militare în rezervă, dar şi a cetățenilor: pensionari, studenţi, reprezentanți ai oamenilor cu dizabilităţi, tuturor cetățenilor care au făcut să avem cca 8.000 de persoane.
Nu putem să nu ne exprimăm regretul că, din nou, televiziunea națională a încercat să minimalizeze eforturile cetățenilor, transmiţând că au fost 2000 de persoane la miting, jignind miile de oameni pe care i-au ignorat.
Televiziunea Prima TV a dezinformat cetățenii, transmiţând un număr cu mult sub cel real, evident intenționat, dacă ne gândim că la această televiziune corespondent este consilierul cu contract al preşedintelui PDL Timiş.
Dar recordul absolut este Evenimentul zilei care a transmis cifra de 700 de oameni prezenți la miting. Având în vedere că tot sâmbătă a avut loc un miting şi în oraşul DETA, putem să credem că au încurcat localitățile!
Important cred că a fost semnalul dat de Timişoara: Opoziţia politică -USL a reuşit să comunice cu societatea civilă, cu cetăţenii, pe un proiect comun: ALEGERI ANTICIPATE ,DEMOCRAŢIE, LIBERTATE, VALOARE!
Maria GRAPINI – Vicepreşedinte PC, Preşedinte filiala Timiş
Penibil!
Este greu ca dupa o perioada indelungata de timp in care unii au fost direct aserviti unor foloase materiale sau financiare cuvenite sau ne, sa ramana fideli acelei bresle care ideal se doreste a fi impartiala. Despre modul de relatare fidela in spatiul papiro-audio-video-virtual mai avem. Macar sunt impacat ca cei de aceleasi convingeri ca mine, nu au fost infectati de virusul ochiului dracului. Cat despre laudele si osanalele aduse opozitiei de azi – guvernantilor de maine si invers, sunt desertaciuni placute de fapt celor carora li se aduc. Daca modestia, ce ar trebui sa fie caracteristica celor tari, vremelnic, vor ajunge la fel de proscrisi ca si cei pe care azi ii huiduie. Traiesc cu speranta ca in afara opozitiei firesti unei democratii, va exista intotdeauna o presa care va TAXA gafele puterii, tot democratic, nu platita ca acei mercenari care schimba stapanul in functie de oferta.
Ai dreptate…
felicitari pt luarea de pozitie, chiar daca e f generala. nu s-a intamplat vreodata in Timisoara sa se minta mai penbil decat acum. de la 1000 la 10.000 de participanti, presa aservita s-a facut de ras. felicitari inca o data.
Ca vine ‘stanga’, ca vine ‘dreapta’, ca vine mai stiu eu cine…oricum nu conteaza ! “Jocurile” sunt stabilite mai de mult, acolo departe…de cei care detin si ‘manuiesc’ BANII mondiali. Restul e un circ continuu, asa ca sa nu ne plictisim si sa credem tot timpul ca numai cel de langa noi este de vina de tot raul din jurul nostru.
In rest, o zi buna si …plina de evenimente !
Vio,ai vazut unde am ajuns! Ai vazut ce inseamna sa te prefaci a face presa, pe un fond de incultura, saracie,lipsa de caracter etc etc…Sa te gandesti daca nu cumva totul a pornit in momentul in care anumiti bipezi cu pixul sau cu microfonul au fost lingusiti de unele partide,iar ei,in micimea lor,au crezut ca l-au apucat de Dumnezeu de picioare.Apoi, treaba s-a transformat in troc,trocul in mizerii, asa ca presarii au devenit usor niste jalnice instrumente in brancile pline de bani ale ticalosilor.Si cum bine zici:presa nu mai exista!