Avem nevoie de icoane

Ministerul Educatiei este obligat sa ia masuri pentru scoaterea simbolurilor religioase din scolile publice, in urma unei decizii executorii a Curtii de Apel Bucuresti. In ultima perioada, mai multe asociatii nonguvernamentale au solicitat pastrarea icoanelor in scoli, insa judecatorii au respins cererea acestora.

Nu vreau sa  insist pe istoricul acestei probleme, insa, consider ca decizia instantei reprezinta, in sine, un abuz, asa cum tot un abuz a comis Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, care a dat curs cererii venite din partea unui personaj cu frustrari puternice, al carui nume nu merita mentionat. 

Intr-o perioada in care, in spatiul public, nu mai exista aproape nimic sfant, in Romania s-a luat decizia scoaterii icoanelor din institutiile de invatamant! Masura nu face altceva decat sa-mi intareasca ideea ca societatea romaneasca se indreapta spre un dezastru de ordin moral, imposibil de oprit. Societatea de consum a ajuns sa puna stapanire pe acest popor, in ansamblul sau, iar replica institutiilor statului este una absolut aberanta.

Icoana reprezinta un simbol al dumnezeirii, prin intermediul ei reusim sa ne apropiem si vizual de Dumnezeu. Sub ce pretext putem obliga un director de scoala sa scoata din institutie icoanele cu Pruncul Iisus, sau pe cele cu Sfintii Apostoli Petru si Pavel ? Ce om intreg la minte poate fi deranjat de un simbol religios ?

Am curajul sa indemn la nesocotirea acestei decizii, in paralel cu lansarea unui apel pentru contestarea, tot in instanta, a acestei hotarari.

Vio Bota 

Publicat în: on februarie 28, 2008 at 10:58 pm Comentarii (0)

Ne-am facut, din nou, de cacao

Piesa siropoasa desemnata castigatoare la preselectia pentru Eurovision este un plagiat de trei lei, dupa alte doua melodii, la fel de siropoase. Am ascultat, la Cronica Carcotasilor, cantecele care i-au inspirat pe “ai nostri ca brazii” si concluzia este cat de poate de clara.

“Marea finala” de sambata seara a fost salvata de recitalul Goran Bregovic, care sunt convins ca a scos telespectatorii din amorteala. Nici prezentatorii nu mi-au placut, iar basistul de la Holograf cred ca se compromite prezentand tot felul de siropuri televizate. Doar scena si luminile au fost ok, restul spectacolului nereusind sa iasa din tiparele teveriste.

Vio Bota

P.S. Daca suedezii de la Biondo ar fi fost romani, poate ca am fi avut o sansa la Eurovision 2008.

Publicat în: on februarie 26, 2008 at 9:08 am Comentarii (0)

Cow-boy la PD-L

O singura chestiune mi-a atras atentia la Congresul tinerilor din PD-L. Este vorba de palariile de cow-boy, purtate de juniorii pedelisti. In momentul in care am vazut imaginile, mi-am amintit brusc de fostul sponsor al Aliantei D.A., Anghelescu, disparut in conditii destul de neclare.

Publicat în: on februarie 25, 2008 at 9:36 am Comments (1)

Media fara filtru

In ultimii doi ani, comunicarea politica pe internet a capatat dimensiuni nebanuite. Daca la inceputul anilor 2000, cea mai mare realizare comunicationala a unui partid din Romania era sa aiba un site actualizat la zi, acum liderii politici folosesc acest mijloc modern de diseminare a informatiilor pentru a-si construi adevarate platforme electorale.

Aparitia blogului a generat o revolutie in materie de comunicare politica. Altadata refractari si mai mereu in urma vremurilor, liderii PSD au fost cei care au folosit din plin blogul, atat pentru a-si face cunoscute intentiile si proiectele, dar si pentru a-si regla conturile cu adversarii din interior si exterior.

Incontestabil, Adrian Nastase este cel care a maximizat potentialul blogului, reusind, efectiv, sa depaseasca barierele mediatice impuse de cei mai inversunati adversari ai sai. Blogul - un instrument simplu si usor de utilizat- l-a readus pe Adrian Nastase la masa deciziilor in PSD. Interesanta experienta pentru un om inconjurat, pe vremea cand conducea Guvernul Romaniei, de adevarate comandouri mediatice…

Nici liderul maxim al PSD, Ion Iliescu, nu a ratat ocazia de a se exprima prin intermediul internetului. Iliescu a mers mai departe si a participat, recent, la intalniri cu tinerii bloggeri bucuresteni, pentru a cunoaste mai bine fenomenul.

La mii de kilometri distanta, pe alt continent, patriarhul socialistilor din toata lumea, Fidel Castro si-a anuntat retragerea din functie prin intermediul unui editorial, publicat si in editia electronica a unui ziar din Cuba.

Publicat în: on februarie 24, 2008 at 4:40 pm Comentarii (0)

Mesaj pentru Europa

Ipocrizia marilor tari din Uniunea Europeana mi-a ajuns pana-n gat. Pozitia oficiala a tarii noastre in legatura cu independenta provinciei Kosovo m-a facut si pe mine sa fiu mandru ca sunt roman, desi, de foarte multa vreme, nu am mai incercat un asemenea sentiment, in principal din cauza atitudinii umile pe care politicienii nostri au avut-o in raport cu puternicii zilei.

Mai jos, postez un cantec semnat Parazitii, cu un text excelent, chiar daca pe alocuri violent. Weekend placut!

Publicat în: on februarie 22, 2008 at 10:50 am Comentarii (0)

Multumiri

In urma cu vreo cateva luni, am pornit un proiect legat de lansarea unui portal de stiri regionale. O aventura…dupa cum mi-au transmis unele cunostinte. Astfel, a aparut www.vestnews.ro. Site-ul este departe de ceea ce imi doresc sa fie, insa constat, in fiecare zi, ca numarul accesarilor creste si ca informatiile care apar pe portal starnesc interes. Deocamdata, sustin singur, ajutat de patru colaboratori, tot acest proiect jurnalistic on-line, fiind constient ca e greu sa concurezi cu institutii media care dispun de fonduri, de logistica, etc. Acum, la o luna de la lansare, vreau sa le multumesc colaboratorilor si celor care acceseaza aceasta adresa, dar mai ales prietenilor care au promovat, pe bloguri, portalul.

Publicat în: on februarie 21, 2008 at 6:03 am Comentarii (0)

Varza a la Kosovo

Isteria Kosovo, declansata pe toate posturile de televiziune de la noi, a capatat si accente comice. Unul dintre cei mai penibili prezentatori de stiri ai momentului a reusit, luni dimineata, sa faca varza toata povestea, incurcand nume, functii, state, decizii. El a fost ajutat de colega sa, care a trudit din greu la jurnalul cu pricina, transmitand informatii contradictorii minute in sir. Confuzia a fost atat de mare incat, la un moment dat, un telespectator mai putin informat ar fi putut intelege ca Serbia a declarat independenta provinciei Kosovo. Sper sa revad momentul la Cronica Carcotasilor.

Publicat în: on februarie 19, 2008 at 11:37 am Comentarii (0)

Carti

Am gasit, in sfarsit, “Cartita”, cel mai bine cotat roman scris de John Le Carre. Sper sa-mi fac timp sa citesc rapid cartea, pentru ca autorul este unul dintre preferatii mei, alaturi de John Grisham si, desigur, de magistralul Gabriel Garcia Marquez, un scriitor care-mi aduce aminte, mereu, de Florin Toma, fostul meu sef de la “Ziua”. In scurta mea evadare prin librarii, am mai achizitionat cateva enciclopedii, unele chiar interesante, cum ar fi “Societatile secrete”. Daca v-am facut pofta de citit, va doresc sa aveti parte de timp si liniste…

Publicat în: on februarie 18, 2008 at 10:03 pm Comentarii (0)

O duminica speciala

Astazi, Gloria implineste sase luni, asa ca e un moment fericit pentru toata familia. Mai jos, am postat o piesa superba, la care micuta mea reactioneaza intr-un anume fel de cate ori o asculta. Lara Fabian - Caruso.

 

Publicat în: on februarie 17, 2008 at 7:42 am Comments (1)

Ce bine e acasa!

Sambata asta trebuia sa particip la o dezbatere pe tema relatiei cu mass-media, fiind pregatit sa le vorbesc unor tineri politicieni despre nevoia de comunicare coerenta. Dificila sarcina… Mi-am pregatit cateva materiale, am pus telefonul sa sune la ora 04:00. Am dormit “repede”, am parcurs etapele trezirii la foc automat, am baut si o cafea tare, iar la ora 05:00 eram deja in fata blocului, asteptandu-l pe colegul meu cu care ar fi trebuit sa ajung la seminarul respectiv. Dupa un sfert de ora de stat in frig, amicul m-a sunat anuntandu-ma, nervos si disperat, ca nu-i porneste masina, se defectase ceva la electromotor. Am decis ca e imposibil sa plecam cu Dacia mea vreo 300km, pe un traseu partial montan, avand in vedere ca s-au anuntat si ninsori. Ca urmare, am ramas la Timisoara.

Pana la ora la care postez, am facut deja o ciorba delicioasa de pasare, spre bucuria Dianei, m-am jucat cu Gloria, l-am ajutat pe David sa-si faca temele la engleza si cel mai important, pentru linistea mea interioara, am ascultat Enya.

Dupa-amiaza mergem la ziua de nastere a nepoatei mele, Patricia, asa ca va fi o reuniune de familie, care nu s-a mai produs de la Sf.Ioan incoace, in principal din cauza mea si a programului infernal pe care-l am.

Desi imi pare rau de colegul meu, care va trebui sa umble la buzunar pentru a-si repara masina, pana la urma, sunt fericit ca am la dispozitie o zi intreaga pentru cei mai importanti oameni din viata mea.

Publicat în: on februarie 16, 2008 at 10:25 am Comentarii (0)